Rapid este lovită din toate părțile în finalul acestui sezon. Pe lângă rezultatele slabe înregistrate, giuleștenii se confruntă și cu accidentări ale unor jucători importanți.
Unul dintre ei este portarul Marian Aioani (26 de ani), care a părăsit terenul în minutul 2 al partidei cu Dinamo, după ce s-a accidentat. În locul lui Aioani, în poartă a fost introdus tânărul debutant Adrian Briciu (18 ani), care a încasat 3 goluri.
Miercuri, 29 aprilie, Rapid a emis un comunicat în care a transmis informații despre starea de sănătate a lui Marian Aioani.
„Marian Aioani a efectuat o serie de investigații medicale ca urmare a durerilor resimțite la nivelul coapsei înaintea partidei cu Dinamo. În urma testelor efectuate s-a constat că portarul nostru a suferit o întindere musculară. Durata estimativă a absenței va fi stabilită în funcție de evoluția recuperării.
Multă sănătate și recuperare rapidă, Marian!”, au scris cei de la Rapid, pe Facebook.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro