„PRECIZARI IN LEGATURA CU CAZUL JULIO CESAR
Clubul FC Rapid nu a dorit sa comenteze in mod public situatia din jurul acestui caz pana la epuizarea tuturor cailor de atac posibile.
Desi pornite de la persoane cu pregatire in domeniul dreptului sportiv, informatiile care circula in presa sunt eronate, intrucat pornesc de la date incomplete sau eronate. Drept urmare, ne simtim obligati sa lamurim cronologia evenimentelor, urmand ca, dupa solutionarea in mod irevocabil a cauzei, sa revenim cu toate detaliile.
Astfel, in decembrie 2012, FIFA a obligat vechea societate Rapid, in prezent in faliment, sa il despagubeasca pe Júlio César cu suma de 400.000 EUR.
In luna octombrie 2020, la cererea jucatorului, FIFA a pus in executare hotararea din 2012 si fata de noua societate Rapid, obligandu-ne la plata sumei de 400.000 EUR catre jucator, in caz contrar urmand a fi sanctionati cu interzicerea dreptului de a legitima noi jucatori.
In luna noiembrie 2020, clubul Rapid a formulat apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne impotriva deciziei FIFA din octombrie 2020. Acest apel a fost judecat in aprilie 2021, dar hotararea nu a fost pronuntata si comunicata decat un an mai tarziu, in luna aprilie 2022.
Decizia Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a fost atacata la Tribunalul Federal Elvetian (instanta suprema din Elvetia), conform procedurii de drept comun din Elvetia. Deoarece acest dosar este inca pe rolul instantei, nu vom face precizari vizavi de motivele de recurs.
Intrucat exista posibilitatea ca, instanta din Elvetia sa se pronunte dupa inceperea campionatului, clubul a intreprins si un demers in Romania, cu scopul de a crea posibilitatea suspendarii sanctiunii, pana la solutionarea dosarului din Elvetia. Acest demers a fost menit doar sa ne protejeze de situatia in care am achita datoria catre jucator, iar ulterior platii decizia TAS ar fi anulata de instanta civila din Elvetia (situatia in care clubul ar trebui sa se adreseze unei instante braziliene pentru recuperarea banilor).
In final, dorim sa subliniem faptul ca, desi nedreapta, aceasta situatie este cunoscuta clubului de aproape 2 ani, nu reprezinta un eveniment neprevazut, iar noii jucatori vor fi prezenti in alb-visiniu si in meciurile oficiale”, transmit giulestenii printr-un comunicat de presa postat pe pagina oficiala de facebook a clubului.