Comisia de Disciplină a sancționat clubul Rapid cu o amendă de 5.000 de lei, în urma meciului disputat cu Universitatea Craiova. De asemenea, clubul a primit un avertisment.
Claudiu Petrila a fost suspendat pentru două etape, ca urmare a cartonașului roșu primit de la arbitrul Istvan Kovacs după finalul partidei. În aceeași situație se află și Sener Gencturk, unul dintre asistenții lui Marius Șumudică, care a fost eliminat pentru proteste și suspendat tot pentru două jocuri.
Rapid nu va putea conta pe Claudiu Petrila în meciul cu Metalul Buzău, din sferturile Cupei României, programat miercuri, de la ora 19:30, și în partida cu Dinamo, din etapa a treia a play-off-ului.
Meciul cu Universitatea Craiova s-a disputat fără spectatori adulți, în urma unei sancțiuni impuse de Comisia de Disciplină, însă clubul a primit permisiunea de a avea în tribune copii sub 14 ani și însoțitori. Potrivit estimărilor, aproximativ 4.000 de copii și însoțitori au fost prezenți la partida respectivă.
Sursa: www.digisport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News