Rapid, amendată din nou! Sancțiunile dictate de Jandarmerie, după remiza din Giulești

Jandarmeria Capitalei a anunțat amenzile date pentru evenimentele petrecute la meciul dintre Rapid și Universitatea Craiova, încheiat cu scorul de 1-1, în etapa cu numărul 30 din SuperLiga.

Jandarmeria Bucureşti a anunțat că a aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 32.000 de lei (aproximativ 6.500 de euro) la meciul dintre Rapid și Universitatea Craiova.

“În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.690 de lei.

Dintre sancţiuni, una în valoare de 10.000 de lei a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar alte două, în valoare totală de 20.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro