Rapid Bucureşti se califică în turul 3 al European League după o nouă victorie clară cu Hypo Viena

Rapid Bucureşti s-a calificat în turul al treilea al EHF European League, după ce a învins, sâmbătă, pe teren propriu, formaţia austriacă Hypo Viena, cu scorul de 30-19 (14-9), în manşa secundă a turului al doilea al competiţiei.

Cele mai bune marcatoare ale echipei bucureştene au fost Pascoal, cu 5 goluri, urmată de Hesselberg şi Skrobic, cu câte 3 reuşite fiecare. Pentru formaţia austriacă, cele mai multe goluri au fost înscrise de Barnjak – 5, Croust – 3 şi Maticevic – 3.

Rapid a câştigat şi meciul tur, disputat în Austria, cu scorul de 32-24, asigurându-şi astfel o calificare clară în faza următoare. Turul al treilea al competiţiei este programat între 8 şi 16 noiembrie.

În această etapă a fost repartizată direct şi echipa Minaur Baia Mare, în timp ce vicecampioana Corona Braşov va evolua direct în faza grupelor, programată între 10 ianuarie şi 22 februarie.

Primele două clasate din grupe vor accede în sferturile de finală, care vor avea loc în perioada 21–29 martie, urmând ca Turneul Final Four să se desfăşoare pe 16 şi 17 mai.

Sursa: www.sport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *