Gruparea Rapid a anunţat marţi transferul lui Diogo Mendes, mijlocaş central de la Club Sport Maritimo, născut în Portugalia.
Diogo Mendes a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane, cu opţiune de prelungire pentru încă un an.
„Mă bucur că am semnat cu Rapid, este un club important, cu suporteri frumoşi, un club istoric şi este o şansă bună pentru mine. Familia mea a fost foarte fericită, fetiţa mea chiar a plâns de bucurie. Vreau să intru pe teren şi să mă bucur de fotbal”, a declarat Mendes pentru fcrapid.ro.
Crescut la juniorii lui Benfica, Mendes a făcut parte din echipa vicecampioană europeană a portughezilor, formaţie ce a ajuns în finala Youth League în sezonul 2016/17. Alături de Mendes, în acea echipă au mai jucat Rúben Dias, Jota, João Félix şi Florentino Luís.
Diogo Mendes a îmbrăcat tricoul naţionalelor U16 şi U18 ale Portugaliei, iar ca senior a ales să reprezinte naţionala Capului Verde, pentru care a jucat patru meciuri, ultimul în urmă cu două luni, contra Libiei, în calificările pentru Campionatul Mondial.
În ultimele trei sezoane, Mendes a evoluat pentru CS Maritimo. După doi ani în prima ligă portugheză, unde a jucat 47 de meciuri, în sezonul trecut a bifat 32 de partide în liga secundă, Maritimo ratând revenirea în prima divizie din cauza meciurilor directe.