Rapid se poate bate la titlu in anul centenarului

Chiar dacă FCSB, CFR și Universitatea Craiova arată mai puternice, Rapid ar putea chiar să se bata, cu sanse reale, pentru castigarea campionatului in anul centenarului.

Invitat la ProSport Live, Marius Mitran știe de ce Rapid va fi o forță în următorul sezon de Liga I.
Marius Mitran crede că Rapid va încerca să-i mulţumească pe suporteri, chiar dacă giuleştenii au promovat in prima liga sezonul trecut.

„Un an de centenar este ceva foarte rar în viața unui echipe. Iar când e vorba de Rapid, lucrurile sunt cu atât mai importante. O văd bătându-se la primele trei locuri. Pe Craiova o văd la titlu, mai mult decât în oricare alt an. Fix la 40 de ani de anul în care Craiova Maxima a fost în vârf. Rapid e fix la 100 de ani de când s-a născut. Mi-a plăcut Mircea Eliade și cred într-o anumită simbolistică. Ar trebui să valorificăm mai mult partea asta latină a noastră”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.