Rareș Pop, despre directorul sportiv al Rapidului: „Cred că a stat, până acum, cu fiecare jucător de vorbă”

Potrivit informațiilor obținute de digisport.ro, directorul sportiv italian Mauro Pederzoli este sprijinit în activitatea sa de Daniel Sandu, oficial care a revenit recent în prim-plan.

Rareș Pop a oferit detalii din culisele clubului Rapid, subliniind implicarea directă a lui Pederzoli în viața echipei. „Vine la fiecare antrenament. Cred că a stat, până acum, cu fiecare jucător de vorbă”, a afirmat fotbalistul de 20 de ani.

Pederzoli este convins că poate forma o echipă competitivă, capabilă să lupte constant pentru primele locuri în SuperLigă, în contrast cu sezoanele anterioare, când „alb-vișiniii” au avut evoluții oscilante.

Startul actualului sezon a fost unul promițător pentru giuleșteni, care ocupă primul loc în clasament, cu 10 puncte adunate în primele patru etape. Printre motivele acestei forme se numără și prezența constantă a directorului sportiv lângă echipă.

În cadrul emisiunii „Liga Digi Sport”, Rareș Pop a detaliat modul în care Pederzoli interacționează cu jucătorii, evitând imaginea unui conducător izolat în birouri. „Pederzoli vine la fiecare antrenament. Asistă de pe margine. Nu știu dacă stă pe toată durata sesiunii, dar vine foarte des.

Cred că a stat, până acum, cu fiecare jucător de vorbă. Discutăm în engleză. Din păcate nu pot vorbi în italiană”, a declarat Rareș Pop.

Sursa: www.digisport.ro