Alaa Bellaarouch a fost la înălțime în derby-ul din Giulești, iar portarul lui Dinamo l-a impresionat și pe Leo Toader, omul care a revenit la Rapid.
Fost antrenor de portari la prima noastră reprezentativă, Leo Toader a remarcat inclusiv jocul bun de picior al marocanului care nu a putut fi învins în derby-ul de sâmbătă din Superliga, încheiat cu scorul de 1-0 pentru Dinamo.
Rapid a suferit prima înfrângere a sezonului tocmai în derby-ul cu Dinamo, după un gol marcat în repriza secundă de Karamoko, iar Leo Toader lasă de înțeles că diferența a fost făcută mai ales de Alaa Bellaarouch.
Portarul oaspeților a prins o zi excelentă în cel mai tare meci al lui Dinamo din startul sezonului, iar fostul colaborator al lui Mircea Lucescu a subliniat că Bellaarouch dă încredere colegilor săi prin paradele pe care le are.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro