S-au convins de Moruțan, după 30 de minute jucate la Rapid! Nota primită de mijlocaș

La 3 zile după ce a fost prezentat oficial la Rapid, Olimpiu Moruțan (26 de ani) a debutat în tricoul giuleștenilor, în meciul câștigat de echipa sa, 2-1 cu UTA Arad.

Coman (19), respectiv Dobre (43 – penalty) și Bolgado (79) au fost marcatorii partidei de pe arena ”Francisc Neuman”. Moruțan a intrat pe teren în minutul 62, în locul lui Petrila, și a contribuit la victoria Rapidului.

Mijlocașul a fost activ și a centrat la cornerul în urma căruia bucureștenii au înscris golul de 3 puncte. Chiar dacă nu și-a trecut în cont un assist, pentru că balonul a ajuns la Bolgado după un carambol în careul gazdelor, Olimpiu Moruțan are meritul că a trimis balonul periculos în suprafața de pedeapsă a arădenilor.

Pentru evoluția sa, Moruțan a primit nota 6,7 din partea celor de la Sofascore, puțin sub media echipei (6,86). Noul jucător al Rapidului a trimis un șut pe spațiul porții adverse, ambele centrări pe care le-a avut și-au găsit destinatarul, a atins balonul în 15 rânduri, a pierdut posesia de 5 ori, a fost faultat o dată, a câștigat unul dintre cele 5 dueluri în care a fost implicat și a avut un procent de 83% pase reușite.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro