Cristi Săpunaru, fostul căpitan al Rapidului, anunță că îl va acționa în instanță pe Daniel Carciug, oficial al clubului, acuzând o înscenare legată de presupuse abateri din vestiar
Cristi Săpunaru a declarat public că intenționează să îl dea în judecată pe Daniel Carciug, director Comercial și Organizator de meciuri la Rapid, acuzându-l că i-a înscenat episodul legat de presupusa prezență a alcoolului și a mizeriei în vestiarul echipei din Giulești.
Fostul internațional a negat categoric acuzațiile lansate în spațiul public și a susținut că realitatea din interiorul vestiarului a fost complet diferită față de ceea ce s-a vehiculat.
„Rămâneam câte 10-12 jucători și stăteam și vorbeam exact despre meci. Nu vorbeam despre nimic altceva. Nu vorbeam de gagici, nu vorbeam de discoteci, de baruri, de altceva”, a afirmat Săpunaru, explicând atmosfera de după meciuri în vestiarul Rapidului.
Fostul căpitan al formației alb-vișinii a subliniat că acele discuții între colegi erau constructive și aveau ca scop analiza jocurilor: „Se spunea că noi stăm și bem bere și ne îmbătăm. Niște idioțenii!”
În cadrul unei intervenții în emisiunea Digi Sport Special, Cristi Săpunaru a reafirmat convingerea că întreaga poveste a fost regizată cu scopul de a-i afecta imaginea. Întrebat de moderatorul Vali Moraru dacă este sigur că a fost o înscenare, Săpunaru a răspuns ferm: „Nu sunt convins. Sunt sută la sută! Am și filmările”.
„Eu știu sigur că mi s-a înscenat povestea cu alcoolul. Nu spun că domnul Angelescu sau domnul Șucu mi-au înscenat, dar eu am vorbit de acest lucru, știa domnul Angelescu de acest lucru”, a mai spus fostul fundaș, care a precizat că în opinia sa, „dacă era cineva din club care dădea imaginile acelea la un ziar, fără să mă fi întrebat și pe mine, eu l-aș fi dat afară”.
Săpunaru a punctat că băutura după meciuri nu era un fenomen ieșit din comun în cariera sa: „Nu fac acum teoria berii, se mai bea o bere după meciuri, am băut și în Portugalia, și în Spania, chiar și într-o țară musulmană”.
Referindu-se la persoana pe care o consideră responsabilă pentru această situație, Săpunaru a declarat: „Este vorba de o persoană ‘iubită’ de suporteri, e un om care a mai avut el unele probleme. El a încercat să îi schimbe și pe fanii Rapidului, dar nu poate face asta”.
„Nu e normal să vii să-mi faci mie chestia asta! Nu cred că ți-am greșit cu nimic. Dacă asta se face la un club profesionist, e deranjant. Persoana este încă în club. Se pot face multe lucruri fără știința lui Șucu și a lui Angelescu”, a completat fostul internațional.
Cristi Săpunaru a susținut că imaginile publicate în presă nu reflectă realitatea din vestiarul Rapidului după meciul în cauză: „Vrăjeala aia cu ce e în vestiarul Rapidului de la Giulești a fost făcută poza în prima zi după meci, iar a doua zi după meci când a intrat omul ăsta de l-ați făcut varză prin presă, Adrian Terchilă (n.r. magazionerul) a găsit gunoiul răsturnat pe jos. Nicio bere, nimic. Eu am pozele. După meci când s-a plecat din vestiar a fost lună”.
Despre presupusa ladă cu sticle de bere, Săpunaru a oferit următoarea explicație: „Cutia aceea de bere (n.r. lada), unde erau vreo 6-7 sticle, era afară pusă, lângă ușa arbitrilor, ca să o ia femeia de serviciu. Femeile nu munceau a doua zi, ele veneau în a treia zi să curețe”.
În final, fostul căpitan al Rapidului a comparat situația cu alte contexte din cariera sa: „Cu Șumudică aveai bere după meciuri când câștigai și aveai bere la refacere. Zici că eram la bar și ne luam când voiam. Astea sunt date prin presă de niște oameni care vor răul Rapidului”.
Sursa: www.digisport.ro