Două remize și o victorie zdrobitoare au scris scenariul etapei 4 din play-off Superliga, cu „U” Cluj lider spectaculos după un 4-0 de vis pe teren propriu cu Universitatea Craiova, pe lângă CFR Cluj – Dinamo 1-1 și Rapid – FC Argeș 0-0, „frâne” spre obiective pentru toate formațiile agățate week-end-ul acesta în rezultate de egalitate.
Stelele Superligii reprezintă cel mai relevant catalog, dacă vreți, pentru fotbaliștii din campionatul nostru, câtă vreme evoluțiile tuturor sunt monitorizate și evaluate meci de meci pentru ca împreună, la finalul ediției, să alcătuim pe baza ierarhiei finale Echipa Sezonului, post cu post. După ce s-a întâmplat în play-off în etapa 4, putem spune clar că studenții de la Universitatea Cluj au furat catalogul! Iar șase dintre ei au fost prinși în echipa etapei, titulari pe merit!
Cum Roșca (Dinamo) și M. Popa (CFR Cluj) au avut prestații modeste în duelul direct, iar în Rapid – FC Argeș 0-0 am avut parte de doar trei șuturi pe poartă, în total!, era de așteptat ca epilogul etapei de play-off să ne furnizeze portarul titular. Și așa a și fost! Practic, lituanianul Edvinas Gertmonas de la Universitatea Cluj n-a avut concurență, dar… nici viață ușoară! A totalizat 8 intervenții salvatoare în fața Craiovei, dintre care patru la execuții din careu. Reflexe inspirate, parade frumoase, calm și prompt în decizii.
Pe postul de fundaș dreapta în echipa etapei 4, în schimb, bătălie mare! Motiv pentru care l-am și trecut pe Carlos Mora de la Universitatea Craiova, cu o prestație relativ bună în ciuda scorului 0-4 cu U Cluj, în categoria extremelor ofensive. Mai aproape de profilul lui oricum.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro