Scandal pe Giulești după ce Rapid a pierdut din nou. Papeau și Iacob au sărit la bătaie cu fanii!

E haos total la Rapid, după ce echipa a ajuns la șapte meciuri fără victorie în play-off, dintre care șase au fost înfrângeri. La finalul partidei cu Universitatea Craiova, pierdută cu 1-2, Bogdan Lobonț și jucătorii au intrat în conflict cu fanii.

Haos la Rapid după eșecul cu Universitatea Craiova. Papeau și Iacob au sărit să se bată cu proprii fani

Armonia din Giulești a murit! După ce Rapid a ajuns la șapte meciuri la rând fără victorie, fanii au răbufnit și i-au înjurat pe fotbaliști. Paul Iacob și Jayson Papeau n-au suportat această umilință și au sărit la bătaie cu suporterii de la tribuna 0. Cei doi fotbaliști au fost luați cu greu de lângă fani de staff și de forțele de ordine.

Dacă pe Papeau a încercat să îl calmeze secundul Adi Iencsi, pe Iacob l-a ținut departe de furia suporterilor team-manager-ul Ionuț Voicu.

Paul Iacob: „M-a înjurat foarte urât”

Înainte să se ajungă la acest conflict, întreaga echipă a Rapidului a fost apostrofată de suporteri. Lobonț a fost înjurat ca la ușa cortului de câțiva dintre suporteri, în timp ce jucătorilor li s-a strigat „Rușine, rușine să vă fie!”, „Afară din Giulești!”, „Să vină banii la băieți” sau, ironic, „Campionii! Campionii!”.

„Am făcut un gest care nu mă caracterizează. Mi-am pierdut capul și vreau să îmi cer scuze acelui suporteri și suporterilor în general. Am reacționat la nervi și nu trebuia să fac asta.

După partidă eram foarte încărcat, cineva din tribună m-a înjurat foarte urât. Eu m-am dus spre el și nu trebuia să fac asta. Chiar dacă erau supărări, s-au adunat multe și la noi. Atâtea nereușite și meciuri în care nu reușim să câștigăm…

E foarte greu și pentru noi. Tocmai d-aia spun că am greșit. Sper să apuc să discut cu acel suporter și să îmi cer scuze față în față”, a declarat Paul Iacob, după Rapid – Universitatea Craiova 1-2.

Citește tot articolul aici