Se repetă scenariul din tur? Cine iese campioană și cine merge în cupele europene cu aceleași rezultate

După cinci runde, U Cluj și Universitatea Craiova sunt la egalitate de puncte, fiecare având câte 39. Dacă egalitatea s-ar menține până la final, oltenii ar primi titlul pentru că au intrat cu mai multe puncte în play-off.

GSP.ro a simulat clasamentul final în scenariul în care s-ar repeta rezultatele înregistrate în turul play-off-ului. Concluzia? U Cluj ar deveni campioană. Trupa lui Cristiano Bergodi a avut un tur aproape perfect. A înregistrat patru victorii în primele patru runde, pierzând doar în etapa a cincea, 1-2 cu Dinamo. Ardelenii au adunat 12 puncte, topind avansul pe care oltenii îl aveau la începutul play-off-ului.

Principala rivală a clujenilor, Universitatea Craiova, a adunat 9 puncte, pierzând cu FC Argeș (0-1) și cu rivala directă, U Cluj, scor 0-4. În acest scenariu, trupa lui Coelho ar ajunge la un total de 48 de puncte.

Pe podium ar termina CFR Cluj, elevii lui Pancu urmând să ajungă la 41 de puncte. Asta dacă ar aduna tot 7 puncte, cum au făcut-o în turul play-off-ului. Rapid și Dinamo ar termina sezonul cu câte 36 de puncte, dar giuleștenii ar fi avantajați de faptul că au intrat cu mai multe puncte în play-off. Asta în timp ce FC Argeș ar fi ultima, cu 35 de puncte.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *