Și-a închis iar Marius Șumudică drumul către Rapid?

Victor Angelescu și președintele Daniel Niculae au primit ordin de la Șucu să găsească un antrenor dispus să preia clubul din vară, iar Marius Șumudică este favorit să preia echipa, fiind dorit insistent de fani.

„Am vorbit prin mesaje cu Angelescu, urmează să ne vedem la începutul săptămânii. Dacă primesc o ofertă și îmi va fi pe plac, asta e! Nu vreau să vorbesc de Rapid, pentru că Rapid are antrenor”, a spus Marius Șumudică pentru Fanatik.

Declarațiile antrenorului l-au supărat însă pe Dan Șucu, principalul acționar al Rapidului, care și-ar fi dorit ca aceste discuții să rămână private.

„Dan Șucu i-a delegat pe cei doi să se ocupe de problemele tehnice și sportive ale clubului, el se ocupă mai mult de partea administrativă, de finanțare.

Dar nu i-a convenit deloc când a aflat că Șumudică a vorbit public despre aceste negocieri. Chiar dacă e mai nou în fotbal, înțelege că un club în situația Rapidului, în pericol să nu-și atingă obiectivele, ar putea avea un plan B, dar consideră că acest gen de tratative nu ar fi trebuit să fie publice, în condițiile în care echipa are antrenor”, ar fi spus o sursă pentru GSP.

Citește tot articolul aici