Lui Badea nu i se aplică embargoul ridicat de patronul alb-albaștrilor, Mihai Rotaru, cel care le-a transmis oficialilor din club, după eșecul cu U Cluj, scor 0-4, că nu mai au acceptul de a oferi declarații până la finalul sezonului.
Pavel Badea nu e în organigrama formației din Superliga, iar embargoul nu îl atinge și pe el. Chiar și așa, Sorin Cârțu a încercat în glumă să-i atragă atenția, în prima parte a interviului, dar Badea a rămas în fața jurnaliștilor pentru încă aproximativ două minute și jumătate.
„Un meci cu mare încărcătură psihologică, unde cele trei puncte erau foarte importante pentru a da încredere echipei, după eșecul de la Cluj. Sper să continuăm pe aceeași linie, echipa arată bine.
Craiova este favorită, la fel ca U Cluj și CFR Cluj. Va fi un sfârșit de campionat extrem de important, sper ca la final să ne putem bucura.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro