Rapid a încheiat play-off-ul fără victorie în meciurile decisive, iar antrenorul Marius Șumudică a plecat, potrivit unor surse apropiate clubului, cu impresia că jucătorii „nu l-au mai vrut” din moment ce echipa „nu a fost în stare să atace în niciunul dintre meciurile în care victoria era obligatorie”.
Principala nemulțumire a acționarilor Dan Șucu și Victor Angelescu a fost legată de stilul defensiv practicat de Rapid sub conducerea lui Șumudică. Potrivit acelorași surse, aceasta a fost și principala cauză pentru care nu s-a discutat despre prelungirea contractului: „jocul fricos propus de Rapid în majoritatea partidelor”.
În plus, mai multe incidente petrecute în timpul cantonamentului de iarnă din Dubai au contribuit la deteriorarea relației dintre Șumudică și conducerea clubului. Situațiile care i-au implicat pe Boupendza, Siegrist, Pașcanu, dar și problemele legate de cazarea din ultima zi și conflictul cu Daniel Pancu au fost considerate factori perturbatori importanți.
Potrivit Digi Sport, Dan Șucu a redus semnificativ interacțiunile cu antrenorul, comparativ cu prima parte a sezonului. „Toate interacțiunile dintre ei au fost extrem de scurte și punctuale. Legate de prime, de exemplu…”
Pe lângă rezultatele din play-off, acționarii Rapidului doresc un stil de joc ofensiv, care să permită echipei să domine majoritatea adversarilor. Aceștia sunt de părere că „doar așa se pot obține rezultate” și că suporterii își doresc același lucru.
Nemulțumiri au existat și în rândul jucătorilor, care au avut dificultăți în a implementa cerințele tactice ale lui Șumudică. În meciul din Cupă cu Hermannstadt, pierdut cu 1-2, antrenorul le-a cerut fotbaliștilor „să stea foarte sus și să pună presiune pe adversar”, o strategie puțin exersată anterior. Adversarii, însă, „au știut să se poziționeze” eficient, iar Rapid „a făcut cel mai slab meci exact când avea nevoie ca de aer de victorie”.
În acest context, Rapid urmează să oficializeze în scurt timp numirea lui Constantin Gâlcă în funcția de antrenor principal. Unul dintre argumentele în favoarea lui Gâlcă a fost stilul ofensiv pe care l-a promovat în cariera sa. De la el se așteaptă „un restart al stilului de joc”.
În sezonul recent încheiat, echipa a fost adesea dominată de adversari, în ciuda faptului că are „cel mai mare buget de salarii” din Superligă.
Gâlcă este conștient de potențialul lotului actual și a solicitat întăriri pentru anumite poziții, dar a promis că stilul de joc va fi „altul. Ofensiv!”
Sursa: www.digisport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News