Șumudică a clarificat situația lui Săpunaru!

Cristi Săpunaru, titular în sezonul trecut la Rapid, nu a mai fost utilizat aproape deloc de la instalarea lui Neil Lennon ca antrenor principal.

Marius Șumudică a fost prezentat oficial marți ca noul antrenor al echipei Rapid. Cu această ocazie, clubul a publicat primul interviu al antrenorului pe canalul oficial de YouTube. În interviu, Șumudică a exprimat dorința ca Săpunaru să devină parte din staff-ul său pe viitor, subliniind că așteaptă ca jucătorul să revină după o accidentare recentă pentru a ajuta echipa.

„E mâna mea dreaptă, eu i-am și promis că pe viitor el va face parte din staff-ul meu. Asta dacă vrea să prindă experiență… apoi, dacă își dorește să fie și antrenor principal, eu nu am nicio problemă”, a spus Șumudică, adăugând că „Cristi este spiritul Rapidului, el este omul care mereu îți dă o energie pozitivă.”

În ceea ce privește statutul actual al lui Săpunaru, Șumudică a declarat: „Pentru mine, deocamdată, Cristi Săpunaru este doar jucătorul Cristi Săpunaru. El trebuie să facă eforturi ca această echipă să crească mai mult și să ajungă acolo unde îi este locul.”

Antrenorul a subliniat că Săpunaru trebuie să revină cât mai repede pe teren, în ciuda problemelor medicale: „Dacă acestea sunt suportabile și el trebuie să facă sacrificii, eu sunt ferm convins că o va face. Și nu doar pentru că am venit eu. Cred că a vrut să o facă și înainte, dar probabil durerile nu l-au lăsat. Eu sper să treacă peste probleme și… toată suflarea Rapidistă are nevoie de Cristi Săpunaru.”

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *