Șumudică, despre actualul Rapid: „Nu e spectaculos, dar e pragmatic. Și-au găsit echilibrul cu Gâlcă”

Marius Șumudică a vorbit deschis despre demisia sa de la Rapid, luată după eșecul sever, scor 1-4, suferit pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj. Tehnicianul a recunoscut că ruptura s-a produs într-un moment în care șansele formației giuleștene de a mai prinde cupele europene erau practic nule.

„Îmi pare rău că am plecat de la Rapid, dar îmi pare bine că Rapidul, cam cu aceeași formulă și cu jucătorii pentru care mi-am dat acceptul să-i aduc acolo, și-a găsit echilibrul, face rezultate”, a declarat Șumudică la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.

Fostul antrenor al giuleștenilor a continuat analiza, oferind și o opinie despre stilul de joc actual al echipei: „Nu practică un joc extraordinar de frumos, adică nu e ceva spectaculos, ceea ce îi place Giuleștiului, dar sunt pragmatici. Probabil și-au găsit echilibru cu Gâlcă. Eu i-am felicitat de fiecare dată și îl felicit”.

Totodată, Șumudică a comentat și lupta pentru play-off, menționând: „Eu cred că Botoșani va rămâne în play-off! Cel puțin una dintre Botoșani și Pitești eu cred că va rămâne. În plus, la Rapid oricând se poate întâmpla ceva, să izbucnească ceva, oricând. Așa este temperamentul”.

„Greșelile m-au costat! Dar am făcut și lucruri bune”

Întrebat de Ovidiu Ioanițoaia despre al doilea mandat în Giulești ca antrenor principal, Marius Șumudică a recunoscut că a avut atât reușite, cât și erori. „Am făcut și greșeli, am făcut și lucruri bune și probabil greșelile m-au costat la momentul respectiv”, a spus acesta.

Antrenorul de 54 de ani a explicat contextul dificil în care a preluat echipa: „Dar să nu uităm că eu n-am avut șansa unei pregătiri, decât în Dubai, după care am mers foarte bine în campionat. Eu am luat echipa de pe locul 13. Eu, în momentul când am preluat echipa de la Lennon, era pe locul 13. Și a trebuit să am un parcurs gen FCSB sau gen celelalte, să prind toate echipele și să mă calific în play-off”.

În continuare, Șumudică a subliniat că nu dorește comparații între perioada sa și prezentul echipei: „Nu mi-a fost ușor, luând-o din mers. Dar nu mai contează, nu vreau să fac paralele între ceea ce se întâmplă acum și ceea ce se întâmpla înainte. Eu îi doresc din suflet baftă și să dea Dumnezeu să-și îndeplinească obiectivul, să câștige un trofeu! Va fi foarte greu, dar au șanse”.

„N-am voie să vorbesc! Trebuie să plătesc o sumă mare de bani”

În cadrul aceleiași emisiuni, Marius Șumudică a făcut o dezvăluire inedită despre relația sa cu clubul și despre o clauză contractuală neobișnuită. „Cu domnul Angelescu n-am mai avut niciun dialog, n-am mai vorbit și n-am mai avut șansa de a ne vedea. Eu n-am mai fost pe Giulești, nici nu mai calc pe Giulești! Asta e decizia mea! Nu pot să merg! Mi-e greu!”, a afirmat fostul tehnician al Rapidului.

El a explicat și motivele care îl împiedică să revină în tribunele stadionului: „Din ceea ce știu că mi s-a întâmplat și am aflat după aceea din interior, mi-e foarte greu să mai ajung acolo, să mai dau ochii cu unii oameni de acolo. În plus am o clauză…”.

Șumudică a încheiat discuția cu o precizare referitoare la acea clauză contractuală: „Și contractul, când l-am semnat, nici nu m-am uitat ce am semnat. Atât de mult mi-am dorit să ajung la Rapid. Și după care am văzut că am o clauză în care, timp de 2 ani, eu n-am voie să vorbesc ceva din interiorul clubului, fiindcă trebuie să plătesc o sumă mare de bani”.

Sursa: www.gsp.ro