Șumudică despre Clinton N’Jie: „Nu-i găsesc cipul”

Clinton N’Jie, atacantul camerunez transferat în toamna trecută la Rapid, ar putea părăsi echipa la finalul sezonului. Antrenorul Marius Șumudică a declarat că jucătorul nu a avut evoluțiile așteptate, iar conducerea clubului analizează posibilitatea rezilierii contractului.

Șumudică a precizat că nu a reușit să identifice cauza randamentului scăzut al fotbalistului: „Dacă aș ști și eu ce are, crede-mă că l-aș face Pele. Dar nu știu… Dar nu-i găsesc… Ăsta cred că e sigurul jucător căruia nu-i găsesc cipul. Nu știu de ce, chiar nu știu… Vorbesc des cu el, dar… E clar că a pierdut două perioade de pregătire. Patru luni și jumătate în vară, plus acum cantonamentul din Dubai.”

Atacantul camerunez a ratat pregătirea din iarnă a Rapidului din cauza unor probleme cu viza, ceea ce i-a afectat forma fizică. În 2025, N’Jie a avut puține apariții în meciurile oficiale, fiind utilizat doar în trei partide, iar în întâlnirea cu Universitatea Cluj a fost rezervă neutilizată.

La momentul transferului său la Rapid, Șumudică a avut o opinie diferită despre jucător: „N-a venit niciodată în România un asemenea jucător.” Totodată, antrenorul a precizat că transferul era aproape finalizat: „Din ce știu eu aterizează mâine, i s-au luat biletele de avion și a semnat precontract. 90%, chiar mai mult. Când suntem 100% îi anunțăm, pentru că sunt jucători de mare valoare. Jucători care sunt mult peste nivelul campionatului României.”

În aceste condiții, oficialii clubului, cu acordul lui Marius Șumudică, analizează posibilitatea încheierii colaborării cu Clinton N’Jie la finalul actualului sezon.

 

Sursa: www.prosport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News