Marius Șumudică va continua la Rapid și în sezonul următor
Marius Șumudică a anunțat că va rămâne antrenorul Rapidului și în sezonul viitor. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute marți, la care a participat și Victor Angelescu, acționarul minoritar al clubului.
„Pentru mine, singura opțiune care este și va fi e să rămân la Rapid. Nu am nicio ofertă, nu iau în calcul nicio ofertă.
În momentul de față nu este decât un target. Eu îmi doresc să continui la Rapid și la anul. La anul, Rapidul se va bate cu șanse reale la titlu.
Asta este convingerea mea. Eu cred că Rapid mai are nevoie de maximum doi jucători și ne vom bate la titlu”, a declarat Șumudică.
Șumudică despre meciul din Cupa României: „Suntem obligați să câștigăm”
Antrenorul Rapidului a subliniat că în trecut au existat numeroase situații în care echipe din Liga 2 au eliminat formații din prima divizie în Cupa României. Șumudică a precizat că Rapid trebuie să evite o astfel de surpriză și să obțină calificarea în timpul regulamentar de joc.
„Ați văzut ieri starea gazonului de la Buzău. Dacă nu ești o echipă care să gândești pragmatic, să știi să-ți pui în valoare toate elementele care sunt în favoarea ta, e clar că devin forțele egale.
Au fost ’n’ cazuri în care echipele de Liga 2 au scos formații din prima ligă în Cupă. Noi nu vrem să ajungem în situația asta și nu trebuie. Suntem obligați să câștigăm acest joc. Trebuie să tranșăm calificarea în primele 90 de minute. Suntem obligați să facem lucrul acesta. Voi alinia cea mai bună formație mâine.”
Dacă Rapid se va califica în semifinalele Cupei României, va întâlni câștigătoarea dintre CSM Reșița (Liga 2) și Hermannstadt (SuperLiga).
Sursa: www.digisport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News