Țintă imposibilă pentru Rapid?! Șefii din Giulești sunt convinși în privința antrenorului

Constantin Gâlcă mai are contract cu Rapid până în vara anului 2027, însă există șanse mari să părăsească clubul din Giulești în această vară dacă nu își va îndeplini obiectivul, anume clasarea pe un loc de cupă europeană.

În prezent, formația alb-vișinie (32 de puncte) se află pe locul 4, fiind depășită de CFR Cluj (34 de puncte), care și-a câștigat meciul cu FC Argeș din această rundă (1-0). Rapid joacă astăzi în deplasare cu Universitatea Craiova, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1.

Înainte ca giuleștenii să emită un comunicat prin care să transmită încrederea totală în Gâlcă, s-a zvonit că cei din conducere, Dan Șucu și Victor Angelescu, au început să caute deja variante de top pentru a-l înlocui pe tehnician în cazul unui sezon ratat.

Printre aceste nume s-a regăsit și cel al lui Răzvan Lucescu, antrenorul de 57 de ani care se află sub contract cu PAOK Salonic până în 2027 și care a obținut cea mai mare performanță europeană din istoria clubului din Giulești, sfertul de finală din cupa UEFA, 2006.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *