Atacantul gabonez Aaron Boupendza, adus la Rapid de antrenorul Marius Șumudică, este aproape de o despărțire de clubul bucureștean. Clubul intenționează să propună rezilierea contractului acestuia, după ce jucătorul a decis să nu revină în România după cantonamentul din Dubai.
Boupendza nu s-a întors alături de echipă, ci a plecat direct la Paris, invocând nemulțumiri legate de conducerea clubului. Jucătorul susține că nu i-au fost plătite anumite bonusuri de performanță prevăzute în contract. Deși ulterior a revenit în țară, oficialii Rapidului rămân fermi în decizia de a încheia colaborarea.
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a declarat pentru Fanatik: „Boupendza va fi băgat în ședință astăzi. Nu cred că mai putem ajunge la o înțelegere. E un subiect închis. Nu putem tolera o astfel de atitudine. Rapid este mai presus decât orice jucător. Ne dorim un altfel de comportament din partea jucătorilor de la Rapid.
Noi nu acceptăm așa ceva, e un jucător foarte bun și sunt convins că va ajunge la o echipă unde va da satisfacție. Suntem în discuții cu agenții lui, nu pot să zic mai mult de atât. O să vorbim și cu jucătorul, în ultimele zile am tot purtat discuții cu agenții lui.
Este un jucător sub contract, noi o să finalizăm ancheta și o să vedem ce amenzi vom acorda pentru ceea ce s-a întâmplat până acum. Nu există o sumă, decât la finalizarea anchetei. Vom lua o decizie după ce vom vorbi cu el și cu toți cei implicați.
Nu știu dacă i se poate desface contractul de muncă încă. Eu cred că e un jucător care își va găsi destul de ușor echipă. Este o pierdere din punct de vedere sportiv, dar nu putem tolera asemenea lucruri.
Marius Șumudică n-are nicio legătură, postul lui nu este în pericol. Eu n-am vorbit cu Boupendza, doar cei din club au făcut-o, dar lucrurile sunt destul de clare”.
Boupendza a semnat cu Rapid la mijlocul lunii septembrie și a evoluat în 11 partide pentru club în Superliga și Cupă, marcând cinci goluri. Potrivit Transfermarkt, valoarea de piață a atacantului este de 3,3 milioane de euro.
Clubul aînganjează deja un înlocuitor pentru Boupendza. David Ankeye, atacant în vârstă de 22 de ani, va fi împrumutat de la Genoa până la finalul sezonului. Victor Angelescu a confirmat că jucătorul urmează să sosească în țară pentru vizita medicală.
„Probabil Ankeye ajunge azi sau mâine în România. Urmează să facă vizita medicală, iar săptămâna viitoare vom semna contractul. Nu cred că va putea juca etapa următoare, cu Universitatea Craiova, ci abia după jocul cu Craiova”, a declarat Angelescu pentru GSP.ro.
Sursa: www.gsp.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News