Declarațiile lui Daniel Carciug și reacția clubului Rapid
După declarațiile făcute de directorul de marketing al clubului Rapid, Daniel Carciug, despre profilul suporterilor echipei, acționarul minoritar Victor Angelescu a reacționat într-o intervenție televizată.
Carciug afirmase anterior pe Facebook că publicul Rapidului este „îmbătrânit” și că atenția ar trebui îndreptată către „segmentul sub 30 de ani”. El a explicat că „bula de pe stadion este cea reală, autentică, și pentru cei de peste 30 de ani este în continuare preferată, dar să fim atenți la segmentul sub 30, care va forța cluburile să-și ajusteze strategiile de atragere și conversie a suporterilor”.
Directorul de marketing a subliniat necesitatea adaptării la noile tendințe de consum: „Mai mult decât atât, în a doua etapă, nu va fi vorba doar despre a-i atrage, ci și despre modul în care vor consuma conținutul, și mai ales cum va fi monetizat. Lumea nu își va schimba tehnologia (pentru că aceasta va rămâne alături de noi mult timp), ci comportamentul.”
Referindu-se la prezența pe stadion, Carciug a comparat-o cu schimbările percepției sociale: „Dacă mașina reprezenta cândva un simbol al libertății, astăzi ea nu mai este decât un accesoriu pe care și-l permite aproape toată lumea, dar care nu mai e la modă. La fel, prezența pe stadion nu mai pare a fi expresia libertății, ci devine obiceiul reflexiv al unor oameni mai în vârstă, în timp ce moda este să trăiești prin conținut scurt, autentic, real și nedistorsionat.”
În urma acestor declarații, Victor Angelescu a intervenit telefonic la emisiunea Fotbal Club, unde a comentat situația. „Am văzut ce s-a scris, a fost o opinie a lui, a angajatului, nu pot comenta eu. Nu agreăm, însă, așa ceva, trebuie să ai o anumită cenzură, să fii mai atent la ceea ce transmiți dacă ești angajat în club.”
Angelescu a adăugat că Rapid are suporteri de toate vârstele: „Rapidist e și unul de 75 de ani, dar și unul de 6, 7 ani, adus de părinți. E loc pentru toată lumea. Nu știu dacă va fi sau nu sancționat.”
Deși fanii au reacționat vocal la adresa lui Carciug după meciul Rapid – Gloria Buzău, Angelescu nu a precizat ce măsuri vor fi luate.
În urma victoriei cu Gloria Buzău, scor 2-0, Rapid a acumulat 28 de puncte și a urcat pe locul 7, fiind la un punct distanță de Sepsi.
Sursa: www.digisport.ro