Cu un parcurs perfect în 2024, 5 victorii din tot atâtea posibile, Rapid a redus din diferență și s-a apropiat la șapte puncte de liderul FCSB. Giuleștenii au început să viseze din nou la titlu, dar trebuie să-și continue seria de rezultate pozitive, chiar dacă programul până la finalul sezonului regular, în raport cu rivala „roș-albastră”, este unul dezavantojos.
Victor Angelescu, îngrijorat înaintea meciului pe care Rapid îl joacă la Iași: „Mi-e frică!”
În etapa 27 a SuperLigii, programată în weekend-ul care urmează, Rapid va juca în deplasare la Iași, pe terenul unei Politehnici în căutare disperată de puncte, în timp ce FCSB va primi pe teren propriu vizita „lanternei” FC Botoșani. O rundă, cel puțin teoretic, la îndemâna „roș-albaștrilor”, mai ales că moldovenii lui Iftime se numără printre „victimele” preferate.
„Acest deficit de puncte depinde foarte mult și de acel meci foarte important din Giulești, pe care-l aveți cu FCSB”, a început moderatorul Cristi Coste discuția cu acționarul rapidist Victor Angelescu la FANATIK SUPERLIGA.
„Până atunci, depinde de meciul de acum, de sâmbătă. Pentru că FCSB, zic eu, are două meciuri în care teoretic este favorită să câștige și noi trebuie să menținem aceste victorii, să câștigăm și cu Iași, și cu UTA. Altfel, până la meciul cu FCSB, pot fi mai multe sau mai puține puncte. Dacă pierdem cu Iași și câștigă FCSB, și iar se duce la 11-12 puncte… Până la meciul cu FCSB mai avem alte trei foarte importante”, a răspuns Angelescu la FANATIK SUPERLIGA.
„Vă e frică de meciul de la Iași? Pare așa, că aveți o strângere de inimă când vorbiți de el…”, a continuat Cristi Coste, iar oficialul giuleștean a confirmat că are emoții mari înaintea jocului cu formația lui Leo Grozavu.
„De acest meci chiar mi-e frică. Pentru că Poli Iași chiar e o echipă bună, în primul rând va juca având stadionul plin, e un teren pe care se câștigă greu, plus că ei sunt într-o situație destul de grea și e clar că își vor da viața cu noi.
Dintre cele trei meciuri care urmează, de acesta îmi este cel mai frică. Dar cred că avem o echipă foarte bună și sper să o arătăm și să câștigăm”, a mai spus Victor Angelescu.