În meciul de la Ovidiu, scorul final a fost de 4-1 în favoarea echipei oaspete. Gazdele au deschis scorul prin Denis Alibec în minutul 17, în timp ce pentru oaspeți au marcat Alex Dobre (minutul 8), Elvir Koljic (minutul 39) și Claudiu Petrila (minutul 69).
La finalul partidei, Viorel Moldovan (52 de ani) a oferit o declarație în direct pentru Digi Sport. Președintele clubului Rapid a subliniat importanța obținerii victoriei, care apropie echipa de calificarea în play-off-ul SuperLigii, dar a menționat că jucătorii trebuie să rămână concentrați până la încheierea sezonului regulat pentru a asigura acest obiectiv.
”Am avut emoții și e normal acest lucru. Nu am început prea bine, dar ne-am revenit. S-a jucat un fotbal de calitate, practicat de ambele echipe. A fost un ritm ridicat și un ritm foarte bun de joc. Mă bucur că am reușit să câștigăm, în perspectiva calificării în play-off. Calificarea este foarte aproape, dar trebui să fim serioși până la capăt. Chiar dacă e diferența asta de 5 puncte, mai sunt două meciuri și trebuie tratate cu maximum de seriozitate, pentru a ajunge în play-off. Nouă ne priesc astfel de momente. Dacă am avea prea multă liniște… Până la urmă uite că reușim să fim acolo și să lucrăm în această tensiune. Ne prinde bine. Ne descurcăm.”
Sursa: www.digisport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News