Suporterii Rapidului critică un angajat al clubului, conducerea reacționează
Suporterii echipei Rapid au afișat un banner în București prin care și-au exprimat nemulțumirea față de Daniel Carciug, angajat al clubului. Mesajul transmis de aceștia a fost: „Fotbalul fără suporteri nu are vlagă. Daniel Carciug pentru noi ești o plagă”.
Daniel Carciug publicase un mesaj pe rețelele de socializare în care a explicat că încearcă să atragă cât mai mulți copii spre Rapid, afirmând că marketingul în fotbal se va concentra pe acest aspect în viitor.
Carciug a scris: „Oamenii mai în vârstă vor veni la stadion doar din reflex. Lumea nu își va schimba tehnologia (pentru că aceasta va rămâne alături de noi mult timp), ci comportamentul. Dacă mașina reprezenta cândva un simbol al libertății, astăzi ea nu mai este decât un accesoriu pe care și-l permite aproape toată lumea, dar care nu mai e la modă.
La fel, prezența pe stadion nu mai pare a fi expresia libertății, ci devine obiceiul reflexiv al unor oameni mai în vârstă, în timp ce moda este să trăiești prin conținut scurt, autentic, real și nedistorsionat. Nu uitați că și voi ați fost copii, iar copiii de astăzi vor fi adulții de mâine. Lumea marketingului în fotbal intră într-o nouă eră”.
Clubul Rapid a reacționat prin intermediul președintelui Viorel Moldovan, care a transmis un mesaj suporterilor pe site-ul oficial.
„Pentru Rapid, suporterii au fost și vor rămâne întotdeauna cel de-al doisprezecelea jucător și un factor foarte important în continuarea tradiției a acestui club. Noi ne dorim să le oferim suporterilor tot respectul nostru și toate condițiile necesare pentru a se putea bucura, de pe stadion, de meciuri.
Orice opinie personală a lui Daniel Carciug nu este opinia clubului FC Rapid, și nu încurajăm astfel de idei în legătură cu suporterii noștri. Am fost și eu informat de situația creată și am purtat mai multe discuții cu Daniel Carciug. Din punctul meu de vedere, astfel de situații sunt neplăcute și nu ar trebui să existe între angajații clubului și suporterii acestuia.
Vom continua să analizăm situația creată și vom face tot ceea ce este necesar pentru a ne asigura că astfel de situații nu se vor mai repeta, pentru că ne dorim ca toți să se simtă bineveniți la noi pe stadion. Ca fost jucător al Rapidului, simțind importanța și aportul fanilor vis-a-vis de performanțele echipei în decursul timpului, știu că jucătorii, staff-ul și noi, cei din birouri, avem nevoie de susținerea lor și îi așteptăm în număr cât mai mare pe stadion să ne poarte spre victorii. Hai, Rapid!”, a declarat Moldovan.
Marius Șumudică face apel la suporteri
În cadrul conferinței de presă organizate înaintea meciului cu Gloria Buzău, antrenorul Marius Șumudică a adresat un mesaj suporterilor echipei.
„Vreau să fac un apel la suporteri, de la rapidist la rapidist. Echipa nu are identitate fără suporteri, trăiește prin suporteri. Trebuie să înțeleagă că au pe bancă unul de-al lor! Înainte ca Șumudică să preia echipa, nu se întâmpla ca în minutul 20 să se înceapă să huiduie pentru o pasă înapoi sau ceva. Nu vreau să critic rapidiștii, nu mă așteptam să se întâmple asta, să creeze presiune.
Pot să spună orice despre Șumudică, dar îi rog să creeze aceeași atmosferă cum au făcut-o în sezoanele trecute cu alți antrenori, chiar dacă nu erau rapidiști. Echipa are nevoie de căldura suporterilor. Sunt echipe care sunt în stare să pună tabureți să pară că au mai mulți suporteri, dar la Rapid nu e așa. Rapidiștii nu sunt suporteri de rezultat”, a declarat antrenorul.