Rapid solicită responsabilitate din partea suporterilor după incidentele recente
Președintele clubului Rapid, Viorel Moldovan, a transmis un mesaj către suporterii echipei, după incidentele provocate de ultrași, care au determinat disputarea meciului cu Universitatea Craiova cu porțile închise. Accesul a fost permis doar copiilor sub 14 ani.
„Chestia e că Rapidul are tradiție, are istorie, are viitor, dar întotdeauna viitorul depinde și de disciplina celor din tribune și trebuie să facem pași din acest punct de vedere. Înțelegem foarte multe situații, dar suspendările astea repetate care au costat clubul bani foarte mulți. OK și poziția vizavi de fotbalul românesc și european…
Trebuie să se schimbe lucrurile, să înțeleagă și anumiți suporteri ai noștri, nu toată lumea, că din această cauză practic majoritatea fanilor sunt privați de participarea la jocuri. Este un moment important pentru noi, jucăm două meciuri acasă cu Craiova și cu Dinamo, între ele avem Cupa României, deci e o săptămână încărcată, foarte încărcată, începând de sâmbătă”, a declarat Viorel Moldovan pentru Digi Sport.
Clubul Rapid, apel către suporteri pentru evitarea sancțiunilor
Oficialii clubului au transmis un mesaj pe rețelele de socializare, cerând suporterilor să nu mai provoace incidente care pot duce la noi sancțiuni și la interzicerea accesului pe stadion.
„După aproape 13 ani, luptăm pentru a juca din nou în cupele europene, dar nu o putem face fără cei mai frumoși fani din România! Fără voi în tribune, misiunea devine infinit mai grea! Petardele nu înseamnă spectacol, ci sancțiuni care slăbesc clubul. Înseamnă bani pierduți și porți închise.
NU putem lăsa jucătorii să lupte singuri! NU putem accepta ideea că există suporteri care sunt împotriva clubului! Rapid trebuie să joace cu stadionul plin! NU cu porțile închise. Iar asta depinde de noi toți”, a transmis clubul Rapid pe Facebook.
Sursa: www.prosport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News