Daniel Pancu a avut parte de primul moment tensionat de la revenirea pe banca Rapidului. Clubul giuleştean a organizat un eveniment special pentru prezentarea noului antrenor, însă atmosfera de sărbătoare s-a transformat rapid într-un episod tensionat, desfăşurat sub privirile acţionarului majoritar Dan Şucu.
Vineri seara, începând cu ora 19:00, suporterii Rapidului au fost invitaţi pe Stadionul Rapid pentru a-l întâmpina oficial pe Daniel Pancu, una dintre figurile reprezentative din istoria clubului.
„Îl primim pe Daniel Pancu acasă aşa cum se cuvine! Cu tricoul Rapidului, cu steaguri şi eşarfe!”, a transmis clubul vişiniu înaintea evenimentului.
La scurt timp după începerea acţiunii, galeria Rapidului a părăsit arena, după ce Jandarmeria nu a permis aprinderea torţelor în stadion. În aproximativ 15 minute, în sector au mai rămas doar câteva zeci de spectatori.
Întreaga situaţie s-a desfăşurat în prezenţa lui Dan Şucu, care a urmărit evenimentele din tribuna opusă, alături de fiul său.
Ulterior, acţionarul majoritar al Rapidului a coborât pe teren şi s-a îndreptat spre zona în care se aflau suporterii ieşiţi în afara stadionului, încercând să îi convingă să revină în tribune pentru prezentarea oficială a lui Daniel Pancu.
În afara stadionului, fanii au continuat atmosfera de sărbătoare, cu fumigene şi scandări, în timp ce în mijlocul grupului s-au aflat Dan Şucu şi Daniel Pancu.
„Băieţi, Liviule, începem o eră nouă. Începem cu Pancu împreună şi hai s-o începem bine”, le-a transmis Dan Şucu suporterilor.
Liderul galeriei, Liviu Ungurean, cunoscut drept „Bocciu”, le-a cerut fanilor să decidă împreună dacă revin în stadion sau nu.
„Decizia o luăm cu toţii, nu eu. Cine vrea să meargă, mâna sus. Cine nu, plecăm acasă”, a spus acesta.
Prezent în mijlocul suporterilor, fostul acţionar rapidist Nicolae Cristescu a făcut apel la calm şi solidaritate faţă de conducerea clubului.
„Din respect pentru domnul Şucu, care a făcut atâtea pentru Rapid, merită… E datoria noastră să fim alături de domnul Şucu”, a declarat Cristescu.
La plecare, Dan Şucu a avut un nou mesaj pentru suporteri.
„Băieţi, eu vă aştept. Vreau să avem o sărbătoare frumoasă şi hai s-o facem. Să începem cu dreptul, Doamne ajută! A venit şi Pancone şi s-o începem bine”, le-a transmis finanţatorul Rapidului.
În cele din urmă, galeria a ales să plece, iar suporterii rămaşi pe stadion au fost invitaţi pe gazon pentru autografe şi fotografii alături de Daniel Pancu.
Sursa: orangesport.ro