Accidentare gravă pentru Diogo Mendes: mijlocașul ratează restul sezonului

Diogo Mendes nu va mai juca în acest sezon pentru Rapid

Diogo Mendes, în vârstă de 27 de ani, a evoluat în doar două meciuri pentru Rapid, după transferul său din vara anului trecut.

Mijlocașul originar din Insulele Capului Verde a suferit o accidentare în timpul antrenamentelor. Inițial, problema medicală nu părea gravă, însă, conform informațiilor publicate de golazo.ro, „mijlocașul nu va mai putea juca în acest sezon”.

Format la academia de juniori a clubului Benfica, Mendes a făcut parte din echipa portugheză care a ajuns în finala Youth League în sezonul 2016/17. Printre colegii săi de atunci s-au numărat Rúben Dias, Jota, João Félix și Florentino Luís.

La nivel internațional, Mendes a reprezentat naționalele de juniori U16 și U18 ale Portugaliei, iar ca senior a ales să joace pentru reprezentativa Capului Verde. A adunat patru selecții, ultima în urmă cu două luni, în meciul contra Libiei, din calificările pentru Campionatul Mondial.

Înainte de transferul la Rapid, a jucat timp de trei sezoane la CS Maritimo. După două sezoane în prima ligă portugheză, unde a bifat 47 de meciuri, a evoluat în stagiunea precedentă în liga secundă, cu 32 de apariții. Maritimo a ratat promovarea în prima divizie din cauza rezultatelor directe.

Sursa: www.primasport.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News