Adrian Mutu a numit echipa care poate domina Superliga: „E peste Rapid la joc!” Ce îi lipsește | Sport.ro

Adrian Mutu a analizat lupta la vârf și a indicat formația care ar putea deveni o forță letală în campionat, considerând-o superioară Rapidului în acest moment, cu o singură condiție.

„Briliantul” a pus lupa pe desfășurarea ostilităților din Superliga. Deși a antrenat Rapidul în trecut, fostul mare internațional o vede pe marea rivală a giuleștenilor, Dinamo, capabilă să emită pretenții reale la trofeu în acest sezon. Totuși, Mutu a spus că trupa lui Zeljko Kopic are un handicap major în acest moment: lipsa unui marcator veritabil.

Adrian Mutu a explicat că jocul „câinilor” este unul solid, însă pentru a face pasul decisiv către titlu, investiția într-un număr „9” este obligatorie.

„Dacă Dinamo ar investi într-un vârf de calitate, ar deveni o forță reală și o candidată la titlu. Dinamo are un antrenor care a lucrat bine și are mult timp la echipă. E o legătură între Kopic și băieții de la Dinamo. Ar putea face lucruri mari dacă ar investi acum. La nivel de joc, parcă Dinamo este peste Rapid”, a spus Adrian Mutu, potrivit Digisport.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro