Alexandru Dobre a evoluat de-a lungul carierei la cluburi precum Bournemouth, Wigan, Bury, Rochdale, Dijon și Famalicao. În perioada petrecută la Dijon, a avut ocazia să joace împotriva unor jucători de renume precum Kimpembe, Marquinhos și Mbappe, iar la Bournemouth a fost coechipier cu Nathan Ake, actualmente la Manchester City, și Joshua King, fost jucător la Manchester United.
Dobre a menționat că relația cu Ake și King a fost una pozitivă, aceștia oferindu-i sfaturi valoroase în perioada în care au jucat împreună. „Am fost coechipier cu Ake, de la City, cu care mă sfătuiam mult. Cu Joshua King, atacantul de la United și Bournemouth, Wilson de la Newcastle, de la care luam sfaturi și încercam să le implementez”, a declarat Dobre, conform www.gsp.ro.
El a adăugat că a fost impresionat de deschiderea colegilor săi de a împărtăși cunoștințele: „Ei sunt deschiși să împărtășească lucrurile pe care le cunosc și le fac deja ceea ce mi s-a părut fascinant că nu le țin secret doar pentru ei. Vor ca și tinerii să aibă un model de urmat sau să urmeze sfaturile lor.”
Referindu-se la experiențele sale din prima ligă franceză, Dobre a precizat: „Am jucat și cu adversari precum Kimpembe, Marquinhos, Mbappe, când eram la Dijon, în prima ligă”.
În această toamnă, Alexandru Dobre a semnat cu Rapid București, iar debutul său pentru echipa giuleșteană ar putea avea loc în meciul împotriva Farului, programat luni, 2 octombrie, de la ora 21:00. De asemenea, Clinton N’Jie și Aaron Boupendza ar putea debuta pentru Rapid în același meci.