Rapid București a obținut un punct în deplasarea de la Galați, în urma rezultatului de 1-1 cu Oțelul, în etapa a 5-a din Superliga. După acest rezultat, Rapid a acumulat 11 puncte și ocupă locul secund, în timp ce Oțelul, cu 6 puncte, se află pe poziția a 9-a.
Golul egalizator al giuleștenilor a fost marcat în minutul 60 de căpitanul Alexandru Dobre, care a oferit, la final, primele impresii:
„Da, suntem mulțumiți, plecăm cu un punct acasă. Pentru mine e ceva pozitiv, deși ne doream cele trei puncte. Ne mulțumim cu un punct, ne recuperăm și ne concentrăm pe următoarea partidă. Nu ne-a ieșit ceea ce ne-am propus în prima repriză.
Este un maraton până la urmă. Avem de muncit, multe lucruri de pus la punct. Ăsta este obiectivul nostru, ne dorim să jucăm bine de la început până la final, să avem ocazii.
E o onoare să port banderola, dar cel mai important e că băieții au încredere în mine, eu am în ei, suntem uniți și sper din suflet să facem lucruri frumoase”, a declarat Dobre.
La rândul său, Andrei Borza a vorbit despre schimbările din jocul echipei după pauză și despre mesajul transmis de antrenorul Costel Gâlcă:
„Am jucat mai mult fotbal în repriza a doua. Mister ne-a zis să ne facem jocul din primele 4 etape și așa am făcut. Nu am văzut faza, aștept să mă uit și eu. Puteam să-i batem, asta pot să spun. Nu am pierdut niciun meci, muncim în fiecare zi și arătăm pe teren. E prea devreme să spunem că atacăm titlul, dar ne dorim”, a precizat Borza.
La pauza meciului, când scorul era 1-0 pentru Oțelul, Daniel Pancu a analizat evoluția gazdelor:
„Oțelul a fost o echipă mai agresivă, a stat mai bine în teren. Le-au blocat culoarele de pasă celor de la Rapid, aici s-a făcut diferența. Până acum, e rezultatul corect pe tabelă”, a spus Pancu.
În aceeași intervenție, Ilie Dumitrescu a comentat prestația echipei gălățene și a atacantului Baroan:
„Oțelul are și calitate, vedem acțiunea de la primul gol. Sunt câțiva jucători foarte buni pentru Liga 1, a arătat foarte bine. Baroan nu cred că trebuia să intre de la început. E mai eficient 30-35 de minute… Are un timp de alergare în care se menajează”, a declarat Dumitrescu.
Sursa: www.digisport.ro