Rapid București a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată în deplasare pe terenul Universității Cluj, meci contând pentru etapa a noua din Superliga.
Deși rezultatul final a părut unul echitabil, giuleștenii au reclamat o fază controversată petrecută în minutul 88, atunci când Baroan a fost tras de Cisse. Arbitrul Florin Andrei a considerat că faultul s-a produs în afara careului și a acordat doar lovitură liberă, decizie contestată de Rapid.
Fundașul Alexandru Pașcanu a declarat că, după ce a revăzut faza, consideră că echipa sa ar fi trebuit să primească penalty: „E penalty clar, am văzut pe reluări”.
Acesta a analizat și prestația echipei, subliniind importanța solidității defensive și apreciind rezultatul obținut la Cluj. „A fost un meci echilibrat, e foarte greu la Cluj, ”U” are jucători buni și este o echipă bună. A avut ocazii clare și aici la final, e penalty clar, am văzut pe reluări. Cred că a fost un meci bun făcut de noi. E un punct bun în deplasare.
E cel mai importat să ai fundația creată, să nu primești gol, noi am reușit asta și am avut câteva ocazii clare. Trebuie să privind meciul ca pe un câștig. Mai sunt multe etape, dar e bun începutul, nu putem vorbi acum de locuri. Sperăm să rămânem sus”, a spus Pașcanu.
În urma remizei de pe Cluj Arena, Rapid se menține pe locul doi în clasament, însă Universitatea Craiova are șansa să se desprindă în frunte după această rundă. În schimb, formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău riscă să iasă din zona de play-off.
Sursa: www.sport.ro