Rapid Bucureşti a obţinut un rezultat de egalitate, 2-2, în deplasare cu Universitatea Craiova, în meciul disputat duminică seara, în etapa a 15-a din Superligă. În urma acestui rezultat, echipa pregătită de Constantin Gâlcă a urcat pe primul loc al clasamentului.
Partida a început cu o perioadă de dominare a gazdelor. Craiova a lovit bara încă din primul minut, prin Cicâldău, iar în minutul 11 Aioani a intervenit la şutul lui Tudor Băluţă. Rapid a trecut pentru prima dată de centrul terenului în minutul 16, însă acţiunea s-a dovedit decisivă: Petrila a pasat în careu, iar norvegianul Christensen a deschis scorul.
Giuleştenii au mai avut o ocazie importantă în minutul 27, când portarul Isenko a respins şutul lui Petrila. Craiovenii au restabilit egalitatea câteva minute mai târziu, prin golul marcat cu capul de Adrian Rus. În minutul 35, Paşcanu a salvat de pe linia porţii la şutul lui Carlos Mora, menţinând scorul egal.
În repriza secundă, Rapid a revenit în avantaj în minutul 74, prin fundaşul Kramer, care a înscris cu o lovitură de cap. În prelungiri, Craiova a presat, Băsceanu a trimis milimetric pe lângă poartă în minutul 90+4, iar un minut mai târziu Aioani l-a faultat în careu pe Etim. După analiza VAR, arbitrul Marcel Bîrsan a acordat lovitură de la 11 metri. Nsimba a transformat cu siguranţă, iar Universitatea Craiova a obţinut un punct, scor final 2-2.
La o zi după meci, preşedintele Rapidului, Victor Angelescu, a comentat la Prima Sport faza penalty-ului şi prestaţia portarului Horaţiu Aioani.
„Nu. Ok, a greşit, putea să nu iasă şi probabil că nu ar fi trebuit să iasă acolo în ultimul minut. Nu pot să fiu supărat pentru că a apărat foarte bine. A avut nişte reflexe meciul ăsta, vreo 2-3 foarte mari”, a declarat Angelescu.
Oficialul giuleştean a adăugat că portarul rămâne într-o formă foarte bună şi că greşeala de la final nu ştirbeşte evoluţia generală a acestuia: „Se întâmplă lucrurile astea. O să tragă fiecare concluziile, ştie şi el foarte bine. Avem un portar foarte bun, suntem foarte mulţumiţi de el, a făcut un meci foarte bun ieri şi în general e într-o formă foarte bună.”
Angelescu a subliniat şi faptul că, înainte de faultul din care s-a dictat penalty, apărarea a comis o eroare de marcaj: „Asta e, se întâmplă, până la urmă e fotbal. În primul rând cred că fundaşul pierde jucătorul din marcaj. Când ieşi şi loveşti jucătorul nu poţi să spui că a fost bine. Aioani a făcut un meci foarte bun.”
Sursa: www.primasport.ro