Fostul selecționer a spus că echipa lui Cristiano Bergodi a pierdut calificarea în Cupa României Betano la meciul din deplasare cu CSA Steaua, scor 0-0, partidă la care giuleștenii au folosit mai multe rezerve.
Anghel Iordănescu știe unde a pierdut Rapid calificarea în Cupa României Betano
Anghel Iordănescu a fost prezent la meciul din Cupa României Betano dintre Rapid și CFR Cluj, scor 0-0, vorbind despre partida la care giuleștenii au pierdut de fapt calificarea.
„Eu cred că Rapid a pierdut calificarea la meciul cu CSA Steaua pe Ghencea. Cred că era un obiectiv important pentru Rapid, aşa cum şi pentru CFR Cluj era important.
În ceea ce priveşte jocul, prima repriză a fost echilibrată, iar Rapid a dominat în a doua. Poate şi merita să câştige”, a mai spus Anghel Iordănescu, la finalul meciului.