Rapid București a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat în deplasare cu CFR Cluj, în cadrul ultimei partide din etapa a patra a play-off-ului Superligii.
La finalul confruntării, fundașul Andrei Borza a oferit un punct de vedere autocritic în cadrul interviului de tip flash. Acesta a evidențiat atât dificultatea meciului, cât și aspecte legate de propria prestație.
„Meritam cele 3 puncte, mai ales la câte ocazii am avut în repriza a doua. În prima repriză, eu personal n-am jucat bine şi trebuie să mă gândesc ce am de făcut. Mă critic singur. E foarte greu să câştigi aici la Cluj. E un teren foarte greu, Craiova a luat de două ori bătaie.”
Fundașul a mai precizat că, deși echipa nu a obținut victoria, rezultatul nu este lipsit de importanță.
„E un punct câştigat, asta ne-a spus şi Mister, chiar dacă puteam să le luăm pe toate 3. Vrem să ne apropiem de Top 3, ăsta e obiectivul nostru. Când îţi ia un penalty pentru un centimetru, e foarte frustrant”, a adăugat Borza.
Sursa: www.primasport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News