În emisiunea SUFLET DE RAPIDIST, patronul Mobexpert a vorbit despre Rapid, despre investițiile la club și despre mentalitate. Acționarul giuleștenilor a mai discutat și despre cât de bine se pricepe doamna Șucu la fotbal. Totodată, Dan Șucu a mărturisit și nivelul său de cunoaștere în ceea ce privește sportul preferat al românilor.
Cât de bine se pricepe doamna Şucu la fotbal
La SUFLET DE RAPIDIST, patronul Mobexpert a vorbit despre cât de bine se pricepe doamna Șucu la fotbal. Astfel, acționarul de la Rapid a mărturisit că soția sa își exprimă întotdeauna părerea cu privire la jucători. La fel ca și doamna Șucu, patronul din Giulești preferă fotbaliștii care dau 100% pentru Rapid. În cadrul declarației sale, Dan Șucu a avut și un mesaj frumos pentru soția sa.
“Mă pricep, ca toată lumea. Nu e cineva care nu se pricepe. Toți ne pricepem, nu e o problemă. Dar nu încerc niciodată să merg mai departe și să impun un punct de vedere, față de cei cărora le-am delegat deja o responsabilitate.
O dată a venit la meci și mi-a și spus după aia care i se pare ei că e mai bun sau mai puțin bun. Doamna mea este cea mai frumoasă de pe pământ, știe lucrul acesta foarte bine, pentru oricare dintre noi. E o dulceață de femeie și automat că îmi face plăcere că vine cu mine acolo.
Îmi mai spune care îi place și care nu îi place. Ei îi plac, întotdeauna, jucătorii care sunt implicați, care sunt cu sufletul acolo. Din fericire, la Rapid avem foarte mulți. Și mie îmi plac foarte mult toți cei care sunt cu sufletul acolo și care sunt doritori. Și pe care îi vezi că se luptă”, a declarat Dan Șucu.