Clubul Rapid se confruntă în prezent cu o problemă legată de spectacolele pirotehnice desfășurate în tribune, care au condus la arestarea preventivă a liderului suporterilor, Liviu Ungurean, cunoscut sub pseudonimul „Bocciu”, pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce președintele Daniel Niculae este anchetat în stare de libertate.
Impactul financiar al acestor incidente asupra clubului a fost semnificativ, proprietarii Dan Șucu și Victor Angelescu fiind nevoiți să suporte amenzi considerabile.
Potrivit Fanatik, fanii Rapidului au organizat numeroase spectacole pirotehnice pe parcursul sezonului din SuperLigă, însă acestea au avut consecințe negative asupra echipei.
Sancțiunile primite, amenzi în valoare de sute de mii de euro din partea FRF și autorităților statului, precum și închiderea unei porțiuni a stadionului în timpul meciului cu Farul din play-off, au reprezentat doar câteva dintre repercusiunile suferite de clubul giuleștean.
Cu toate acestea, anchetele în desfășurare asupra suporterilor poate avea ca rezultat o posibilă dispariție a spectacolelor pirotehnice de pe stadioane.
În acest sens, Adrian Olariu, responsabilul de ordine și siguranță al clubului Rapid, a exprimat opinia că folosirea materialelor pirotehnice pe viitor nu va mai fi permisă, punând astfel în discuție nevoia galeriilor de a-și reconfigura și revizui strategiile de susținere a echipei lor.
În contrast, Lucian Ionescu, ofițerul de presă al clubului Rapid, este de părere că spectacolele pirotehnice vor rămâne o parte integrantă a atmosferei din tribune, considerându-le o componentă esențială a spectacolului fotbalistic.
Robert Niță, co-moderator al emisiunii SUFLET DE RAPIDIST, avertizează asupra posibilelor amenzi semnificative, atât pentru club, cât și pentru suporteri, precizând că Rapidul a suportat amenzi de aproximativ 400.000 de lei în acest sezon competițional.
„400.000 de lei ar fi fost bine. Nu știu suma exactă, dar știu că ea este de sute de mii de euro. În momentul acesta, Rapid este la a doua sau la a treia sancțiune de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro, plus complementar cu suspendarea terenului.
Dar până am ajuns la aceste amenzi maxime de 60.000 de lei am trecut prin sume plecând de la 5.000 de lei, 10.000 de lei, 20.000 de lei, 40.000 de lei și așa mai departe. După cum se observă, la 45.000 de lei ajungi deja la 10.000 de euro. Ori noi suntem la 60.000 de lei a treia oară. Foarte mulți bani.
Din nefericire, e mult mai simplu să fie sancționat clubul și pe linie sportivă prin Comisiile FRF, și pe linie administrativă prin Jandarmerie, Poliție, ISU și toate celelalte instituții… De asta spun că la o revizuire reală a legilor, ar trebui să sufere cu adevărat cei care fac lucrurile acestea.
Pentru că avem exemplul din Occident, că tot ne place să-i dăm exemplu… Există țări în care spectacolul pirotehnic este permis, și atunci sub o anumită supraveghere ori îl permitem și noi, iar în momentul acela ne luăm toate măsurile de precauție, galerie, club, toată lumea, aducem suplimentar specialiști pentru stingerea incendiilor… Ori dacă menținem interzicerile, normal ar fi să plătească persoanele care se dedau la aceste acte, și nu clubul”, este părerea fermă a lui Adrian Olariu, exprimată la SUFLET DE RAPIDIST.