Daniel Niculae, președintele clubului, este urmărit penal în dosarul ”Pyro”, în care este acuzat că a ajutat cu bani suporterii giuleșteni pentru achiziționarea materialelor pirotehnice. Tot el i-ar fi ajutat pe aceștia să introducă materialele pirotehnice pe stadion.
Victor Angelescu, noul președinte al Rapidului! Marius Șumudică, pe banca tehnică
Cristiano Bergodi a plecat de la echipă recent, iar conducerea clubului l-a numit până la finalul acestui sezon pe Bogdan Lobonț, care a primit garanții din partea lui Dan Șucu că ar putea continua pe banca tehnică și din vară dacă va reuși să îi ducă pe giuleșteni în Europa, lucru greu de crezut că se va mai întâmpla în condițiile în care Rapidul ocupă locul 5 în play-off, cu doar 29 de puncte, la șase lungimi în urma Farului, echipa de pe a patra poziție.
Astfel, la formația giuleșteană urmează cel mai probabil niște schimbări majore pe banca tehnică, dar și la nivel administrativ.
Conform TV Digi Sport, Victor Angelescu, acționarul minoritar al formației din Giulești, ar urma să îi ia locul lui Daniel Niculae în funcția de președinte al clubului Rapid. Actualul președinte al alb-vișiniilor ar fi decis să plece la finalul stagiunii pentru că a simțit că nu mai este susținut de conducere. Acest lucru ar urma să se întâmple de la finalul acestui sezon.
Tot atunci, pe banca tehnică a formației din Giulești va fi instalat Marius Șumudică, cel care s-a întâlnit zilele trecute cu acționarul majoritar al Rapidului, Dan Șucu.