Dan Șucu a început deja căutările pentru un nou antrenor, iar patronul giuleștenilor s-a întâlnit cu Marius Șumudică, antrenor de care a fost surprins plăcut.
Daniel Pancu: ”Am primit semnale că sunt dorit la Rapid!”
Daniel Pancu a dezvăluit că a primit anumite semnale din partea celor de la Rapid că ar fi dorit pe banca tehnică a formației din Giulești. Cu toate acestea, fostul fotbalist a transmis că a fost nevoit să îi refuze pe alb-vișinii pentru că nu deține încă Licența Pro.
”Eu nu pot fi antrenorul Rapidului. Sunt doar la cursurile pentru obținerea Licenței Pro. De unde știți că nu s-a discutat în alte cercuri? Am primit semnale, vă spun, dar cum am răspuns și atunci, e aceeași situație. Discuția durează cinci secunde, nici nu are rost să o începem.
Înainte erau derogări. Erai înscris la cursurile pentru obținerea Licenței Pro, aveai derogare și puteai antrena oriunde. Lucrul ăsta nu se mai poate întâmpla în momentul de față. Nu putem antrena decât la Liga 2 sau la echipele naționale de tineret.
Motivul pentru care am spus ’nu’ a fost legat de licență. Nu se mai poate, au mai fost cazuri. Burcă, Croitoru au avut oferte din Liga 1 și nu au mers din cauza asta”, a spus Daniel Pancu la Digi Sport.