Denis Ciobotariu mizează pe Alex Dobre înaintea derby-ului cu Dinamo
Denis Ciobotariu, în vârstă de 26 de ani, a devenit în această iarnă fundaș central la Rapid. De la sosirea sa în Giulești, s-a împrietenit cu Alex Dobre, alături de care este și coleg de cameră. Cei doi jucători se susțin reciproc, iar această colaborare este vizibilă și pe teren.
Atât Ciobotariu, cât și Dobre au avut contribuții importante la calificarea Rapidului în play-off. Înaintea derby-ului cu Dinamo, fundașul l-a lăudat pe colegul său și a declarat că acesta ar putea avea un rol decisiv în meciul programat duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională.
„(n.r. pe ce coleg mizezi că o să fie decisiv?) Pe Dobre, e colegul meu de cameră, ce să zic. Îl susţin mereu, încercăm să ne ajutăm unul pe altul să avem performanţă, cred că de când stă cu mine în cameră are goluri, pase de gol şi eu la fel, bănuiesc că ne ajutăm reciproc şi lucrurile merg foarte bine în momentul ăsta pentru noi.
Atitudinea asta de luptător ar trebui să o aibă toată lumea la fiecare meci, fiecare jucător e diferit, fiecare persoană e diferită, unii mai introvertiţi, alţii mai extrovertiţi şi e puţin diferit felul în care un jucător îşi arată emoţiile sau felul în care acţionează în teren, dar sunt sigur că intră motivaţi şi concentraţi şi se gândesc la cele trei puncte”, a declarat Denis Ciobotariu.
Rapid a ales să joace partida cu Dinamo pe Arena Națională, unde oficialii clubului speră la o prezență numeroasă a suporterilor.
Conform Transfermarkt, Denis Ciobotariu are o cotă de piață de 1.200.000 de euro.
Sursa: orangesport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News