Dinamo și Rapid ocupă ultimele poziții în clasamentul play-off-ului din Superligă, însă formația giuleșteană, care a obținut licența UEFA, continuă să urmărească poziția a patra, ce oferă acces la barajul pentru calificarea în Conference League.
Claudiu Petrila, mijlocașul de 24 de ani al Rapidului, a declarat că succesul cu Universitatea Craiova, scor 2-1, a avut un impact pozitiv asupra echipei: „Venim după o victorie cu Craiova pe care consider că am meritat-o. Am făcut un meci bun, dar dacă nu legăm cu o victorie în meciul următor practic nu am făcut nimic.”
În perspectiva confruntării cu Dinamo, Petrila a subliniat importanța pregătirii atente, indiferent de situația adversarului: „Urmează un nou derby, un nou meci foarte greu pe care trebuie să-l tratăm foarte serios, chiar dacă ei vin după o înfrângere. Noi trebuie să fim pregătiți și să luăm cele 3 puncte. Dinamo este probabil dornică de victorie pentru a-și reveni după înfrângerea cu FCSB. Știu că este dureros, dar noi trebuie să ne gândim doar la ce avem noi de făcut.”
Referindu-se la obiectivul echipei pentru finalul sezonului, jucătorul a adăugat: „Punctele ne readuc în obiectivul pentru locul 4. Mai avem trei meciuri foarte grele. Trebuie să luăm maxim din toate dacă vrem să sperăm la locul 4. Ar fi o mică salvare a sezonului. Știm cu toții că obiectivul cel mare era Cupa României, dar, din păcate, nu am reușit. Mai rămâne să luptăm doar pentru un loc de Europa.”
Sursa: www.sport.ro
Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News