Constatin Din, președintele FRH: ”CSM a avut o vină! Vă spun concret”

Constantin Din, președintele Federației Române de Handba, a amintit, într-o intervenție telefonică la emisiunea ”SuperFanii” de pe Sport.ro, de ultima întâlnire dintre cele două echipe, la finalul lunii ianuarie, când CSM București, din postura de gazdă, a folosit mai multe tertipuri pentru a-i provoca pe fanii Rapidului.

„Vreau să vă spun că galeria Rapidului de la handbal este foarte cunoscută și foarte apreciată la nivel european. Peste tot se discută despre această galerie. Ei când au venit și-au încurajat echipa în sala de handbal, s-au comportat foarte bine.

Eu consider că inclusiv clubul CSM are o oareșice vină și a incitat la comportamentul nesportiv sau acest comportament nepotrivit pentru o arenă de sport.

Vă spun concret, au fost amplificate zgomotele galeriei CSM, prin stația de amplificare. Dat volumul destul de tare, dacă nu la maxim. Eu, pe partea unde am stat, nu se auzea galeria Rapidului!

În sală, pe partea cealaltă, nu se auzea. Când clubul CSM a luat această decizie, probabil că i-au incitat pe cei de la Rapid și și-au revărsat oful asupra jucătoarelor”, a spus Constantin Din, președintele FRH, la emisiunea ”SuperFanii” de pe Sport.ro.

One thought on “Constatin Din, președintele FRH: ”CSM a avut o vină! Vă spun concret”

  1. Corect ! În sfîrșit, un punct de vedere realist, care redă cam ce sa întîmplat în sală . Păcat că nu a auzit și înjurăturile d-nei Neagu , precum și provocările crainicului sălii !!!

Comments are closed.