Costel Gâlcă, mesaj ferm pentru Borza și Grameni: „Zilele libere sunt pentru odihnă, nu pentru festivaluri”

Costel Gâlcă, antrenorul Rapidului, a transmis un mesaj public pentru jucătorii Andrei Borza și Dina Grameni, după ce aceștia au fost surprinși luna trecută la festivalul Beach, Please!, organizat la Costinești. Evenimentul a generat discuții în cadrul clubului, în contextul în care impresarul Ioan Becali a afirmat că Mauro Pederzoli, directorul sportiv al Rapidului, ar fi intenționat să îl amendeze pe Borza.

Întrebat dacă cei doi fotbaliști au fost sancționați, Gâlcă a evitat să ofere un răspuns direct, dar a subliniat ce așteptări are de la jucători în zilele libere:
„Tensiuni nu au existat. Au existat discuții. Am spus și înainte că nu încurajăm asta. Eu le-am spus că zilele libere sunt pentru a se odihni, pentru a se recupera, nu pentru a merge în altă parte, la discoteci sau la festivaluri”, a declarat tehnicianul, sâmbătă, la conferința de presă premergătoare meciului Oțelul Galați – Rapid.

Ioan Becali a confirmat că Pederzoli a avut intenția de a aplica o amendă lui Borza, însă a respins ideea pe motiv că jucătorul nu a încălcat regulamentul intern.
„Borza e un copil cuminte, dar i s-a pus o ștampilă nedreaptă. El e un copil nevinovat, nici nu bea. I s-a mai pus o ștampiluță că a fost la festival. În două zile pe care le-a avut putea să stea cu familia, dar s-a întâmplat că Manea avea două bilete și n-a mai putut să meargă și i le-a dat lui. A băut o cola cu taică-su și cu Grameni, ce mare nenorocire? Erau numai drogați acolo? Erau și oameni ca lumea. Spectacolul ăla a fost sponsorizat și de soția domnului Șucu.

Nu e adevărat că l-a pedepsit Gâlcă. Am avut o discuție cu directorul sportiv care voia să-i dea amendă jumătate din salariul pe o lună. Pe ce bază? Avea două zile libere. De-asta i-am zis eu: «Andrei, ferește-te… suntem o țară prăpăstioasă».

Pederzoli a înțeles, m-am certat cu el. I-am zis că o să chem avocații. Pe ce bază îi dai? Unde scrie că băiatul nu are voie să meargă în cele două zile la un concert? Dacă-mi arați hârtia că el a semnat, plătește amenda, dar toți au plecat la casele lor. El e un băiat priceput, care vorbește 3 limbi străine și a lucrat la echipe mari. În loc să vorbim despre cum s-a adaptat, noi ne-am certat pentru o nimica toată. El e foarte calculat, nu e tare în gură”, a declarat Ioan Becali, la Fanatik.

Sursa: www.sport.ro