„Cred în calitatea brută a jucătorului. Dar e greu fără școală” Cum vede Niculae fotbalistul modern

De ani buni se discută, în fotbalul și în sportul românesc, despre importanța educației în ceea ce privește creșterea tinerilor sportivi.

Daniel Niculae, despre importanța școlii

Rapid este un club recunoscut pentru importanța pe care o acordă educării jucătorilor, punând accentul pe formarea tinerilor atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere educațional. Un exemplu în acest sens este Ștefan Pănoiu, care a luat 10 la bacalaureat în 2021.

Daniel Niculae, președintele Rapidului, spune că școala este foarte importantă pentru formarea unui jucător, deoarece educația face un sportiv să fie mult mai receptiv la indicațiile antrenorilor.

El crede că, precum în școală, și în fotbal există jucători care pleacă „cu tema învățată din clasă” și unii care trebuie să repete intens după antrenament pentru a rezista.

Conform lui, până la 18 ani, școala și fotbalul pot fi făcute în paralel, deși crede că este un sacrificiu pentru cei ce aleg să facă asta.

Până la vârsta majoratului, poți face în paralel, chiar dacă sunt anumite sacrificii, le poți face pe ambele, un tip inteligent e inteligent și pe terenul de joc, și în școală.

Cred în calitatea brută, dar fără școală e greu să înțelegi fotbalul și să înțelegi anumite principii. Fotbalul a evoluat foarte mult, mai vedeți jucători care nu sunt inteligenți?

Antrenorul te pune o dată, de două ori, dacă uiți, stai pe banca, te duci la alt club, nu te adaptezi că e vorba și de adaptabilitate, e o calitate și asta pe care ți-o cultivi, o crești.

Dacă nu ești foarte deștept să înveți acasă, nu ești foarte deștept să înveți acasă, stai și tocești cartea aia până o înveți, devii tocilar. Așa e și cu fotbalul, trebuie să fii destul de inteligent pentru că timpul de reacție s-a diminuat foarte tare, jucătorii cei mai rapizi și cei mai talentați iau mereu decizia care trebuie, fac diferența.

Dacă ne uităm la un meci din campionatul intern și la unul din Champions League….”, a spus Daniel Niculae

Nu-ți mai vine să te uiți în campionatul intern”, l-a completat Robert Niță, la emisiunea ”Suflet de rapidist”.

Citește tot articolul aici