Trofeul „Glasul Roților de Tren” a ajuns la a doua ediție.
În urmă cu fix un an, în dorința unei întoarceri la propriile rădăcini, foști jucători ai Rapidului reuniți deseori sub titulatura Rapid Old Boys, împreună cu reprezentanți ai Gării de Nord, organizau pe stadionul Giulești un meci demonstrativ în compania unei selecționate formată din angajați ai Căilor Ferate Române. Evenimentul, care se dorea să devină unul de tradiție, primea numele sugestiv Trofeul „Glasul Roților de Tren”.
Pe 18 aprilie 2026, în ziua în care Rapid va juca la Craiova în play-off-ul Ligii 1, în Giulești va avea loc a doua ediție a Trofeului „Glasul Roților de Tren”. La startul mini-turneului, care începe la ora 14:00, se vor alinia echipa Rapid Old Boys, Selecționata CFR, dar și, cu statut de invitat special, formația de old-boys UTA Bătrâna Doamnă.
„Rădăcinile Rapidului se află și acum undeva în Gara de Nord. Tradiția s-a păstrat, s-a perpetuat în timp, ceferiștii sunt rapidiști pur sânge. Oameni simpli, dar pentru care este o onoare să calce pa gazonul Giuleștiului. Mai mult, acum îi avem ca oaspeți și pe cei de la UTA. Uneori, fotbalul rămâne o simplă joacă, așa, cu zâmbetul pe buze”, a declarat Lucian Ionescu, manager Rapid Old Boys.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro