Cristi Săpunaru: “Vreau să ajut Rapidul până în ultima clipă de viață!”

Cristi Săpunaru s-a deschis către suporterii giuleșteni și a exprimat dragostea sa față de clubul Rapid, scrie Fanatik. Fundașul central, în vârstă de 39 de ani, a dezvăluit dorința de a rămâne alături de clubul „alb-vișiniu” pentru o perioadă îndelungată.

Cristi Săpunaru: “Vreau să ajut Rapidul până în ultima clipă de viață!”

Săpunaru a subliniat că va continua să fie un rapidist înfocat, asemenea lui Marius Șumudică, chiar dacă acesta din urmă a anunțat despărțirea de clubul condus de Dan Șucu, Victor Angelescu și Daniel Niculae.

„Îmi doresc să rămân la Rapid cât mai mulți ani. Îmi doresc să pot să ajut Rapidul până în ultimele clipe de viață pentru că e clubul care mi-a oferit tot în fotbal. Am venit din tribună, a venit și Șumi din tribună. N-o să moară niciodată rapidistul din mine, cum n-a murit nici rapidistul din Șumi, să fim serioși. Orice ar declara și ar spune, rapidistul din Șumudică nu o să moară niciodată indiferent de situație”, a declarat Săpunaru în cadrul emisiunii.

Fundașul central a continuat să-și exprime afecțiunea față de clubul Rapid, evidențiind că a strâns de-a lungul carierei 165 de apariții în tricoul „alb-vișiniu”, marcând 15 goluri și oferind 3 pase decisive.

„Sunt plecat dintre ei, avem zeci de ani de istorie alături de Rapid și vrem să o ținem până la sfârșitul vieții. Este clubul pe care îl iubim și care ne-a oferit totul în viață. Cred că e lucrul suprem să vii din tribună. Asta îți dorești de mic în tribună, să devii ca cel pe care îl vezi pe teren și când ajungi să fii acolo și vezi prieteni de-ai tăi, vezi galeria că e alături de tine, deja e altceva. E altă atmosferă, e cu totul și cu totul altceva și asta țin să le mulțumesc celor care m-au făcut rapidist și m-au învățat ce înseamnă Rapidul”, au fost cuvintele lui Cristi Săpunaru.

Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News

One thought on “Cristi Săpunaru: “Vreau să ajut Rapidul până în ultima clipă de viață!”

  1. Asa sa faci, Cristi! Tot ce te rog este sa încerci sa te retragi pana atunci… sa nu te găsească sfârșitul vieții tot pe teren…:)) Hai Rapid!

Comments are closed.