Deși erau „în război” după declarațiile de anul trecut, Dan Șucu, unul dintre finanțatorii de la Rapid, și Nelu Varga, finanțatorul de la CFR Cluj, au urmărit U Cluj – Rapid 0-0 împreună.
Dan Șucu și Nelu Varga s-au întreținut pe durata jocului de vineri, cei doi făcând și poze împreună, semn că resentimentele izbucnite în urmă cu câteva luni au fost uitate, scrie GSP.ro
.„Noi ne mai văzuserăm și cu alte ocazii, înainte să intru în fotbal. Am stat cu plăcere de vorbă cu domnul Varga, e patronul celei mai titrate echipe românești din ultimii ani. A zis că spera să ne poarte noroc. Dar n-a fost să fie. Pe acel teren nu mai era vorba despre fotbal, ci doar de întâmplare.
Ne-a invitat pe mine, pe Nico și pe Victor Angelescu la partida cu Lazio. Eu vreau să merg, e un meci interesant.
Bravo lor că au ajuns acolo! Au performanțe la care și noi tindem. De aceea ne pregătim, să ajungem să luăm campionate, să jucăm în primăvara europeană și chiar mai sus”, a comentat acționarul Rapidului pentru GSP.
Referindu-se la arbitrjul de la meciul U Cluj – Rapid, patronul Rapidului a adăugat: „Nu sunt de acord cu cei care ne acuză că ne ajută arbitrii. Când i s-a rupt piciorul lui Papeau și nu s-a dat nici «galben», cum a fost?! Sunt momente când arbitrajul te ajută, altele când te dezavantajează”.