Dan Șucu l-a dat afară de la Rapid: „Nu știa nimic din ce se întâmplă, de ce sunt nervi în vestiar”

Ultima informație dinspre clubul giuleștean este că Mircea Mereuță, CEO-ul clubului din iunie 2025, va fi și el demis. Sursele GSP.ro susțin că „până la urmă s-a dovedit că era la fel ca Daniel Carciug, fostul sponsorship manager și organizator de evenimente, care a fost dat afară în martie.

Adică nici Mereuță nu și-a făcut treaba. Fiindcă ar fi trebuit să fie mult mai implicat în viața clubului, a echipei, dar nu știa nimic din ce se întâmplă, de ce e această stare de nemulțumire și nervozitate în vestiar”.

Mereuță preluase funcția de CO în vara anului trecut, după ce anterior, timp de 3 ani, a condus departamentele de ticketing și licențiere de la Rapid. Deja a fost găsit un înlocuitor, un nou director general care nici el nu provine din lumea fotbalului.

În acest sezon, pe lângă Mereuță și Carciug, de la Rapid a plecat și Daniel Sandu, fostul șef al departamentului de scouting. Iar din vară va părăsi clubul și directorul sportiv Mauro Pederzoli, în locul său venind deja Marius Bilașco, de la CFR Cluj.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *